Noaptea muzeelor 2018
Ne-ați arătat de-a lungul timpului că Noaptea Muzeelor este o sărbătoare cu priză la public.
Alături de voi, reușim să scoatem în evidență, la fiecare ediție, cât de mult ne îndrăgim moștenirea culturală primită. Cozile din fața muzeelor, aglomerația din săli, evenimentele conexe sunt indicii clare. Citește mai mult despre Noaptea Muzeelor aici.
Suntem înconjurați de muzee, monumente istorice, case frumoase la tot pasul, în București și pretutindeni în țară. Fiecare dintre acestea spune o poveste interesantă, uneori neștiută, sau care aduce din trecut memoria unor oameni și a unor întâmplări care au creat istoriile noastre urbane. În galeriile muzeelor întâlnim nenumărate comori în diverse forme și culori, pe care le putem privi ore în șir. Ne dorim ca această poveste bogată să ajungă cât mai departe, la cât mai mulți oameni, de acum sau de mai târziu.
Ajută-ne să spunem povestea. Prin obiectivul tău, arată-ne cum vezi tu patrimoniul. Folosește lista obiectivelor înscrise la Noaptea Muzeelor anul acesta (www.noapteamuzeelor.ro) sau mergi dincolo de ea și pornește în ziua de 19 mai în căutarea unor detalii, expresii de încântare, priviri căutătoare sau cadre largi care ar trebui să să ne bucure. Există, însă, și reversul medaliei. Nu de puține ori, întâlnim clădiri sau obiecte de patrimoniu aflate într-o stare de conservare care nu ne mulțumește. Dacă acesta este și cazul tău, unde ai trage un semnal de alarmă?
Știm deja că tu crezi în puterea fotografiei dincolo de cuvinte. Trimite-ne și nouă ceea ce ai surprins, iar noi vom arata mai departe. Cele mai expresive și bune fotografii vor fi premiate cu vizibilitate într-o expoziție temporară, album online.
Citește mai departe câteva reguli.
Participanți eligibili: Sunt binevenite fotografiile din partea fotografilor amatori sau profesioniști, indiferent de vârstă.
Fotografii eligibile: fiecare participant candidează cu o 1 – 2 fotografii sau cu câte dorește. Acestea pot fi diurne sau nocturne, de exterior sau de interior, color sau alb-negru, portret sau peisaj. Ele se trimit organizatorilor în format .jpeg, rezoluție mare, 300 dpi. Toate fotografiile vor fi făcute pe data de 19 mai.
Mod de lucru: Fotografiile se trimit direct atașate sau prin transfer pe adresele de e-mail ale organizatorilor, până miercuri, 23 mai: prietenii@patrimoniu-viitor.ro. Participantul va primi confirmare de primire din partea organizatorilor. În mail, participantul va furniza organzatorilor și următoarele date pentru fotografia sau fotografiile trimise: autor, titlul fiecărei fotografii, adresa locului unde a/au fost făcută/e și număr telefon de contact al autorului. Prin înscrierea la concurs cu materialele enumerate mai sus, autorul cedează drepturile de folosire ale fotografiei organizatorilor.
Organizatori: Asociația Culturală „Patrimoniu pentru Viitor”, Noaptea Muzeelor
Fotografii câștigătoare
(foto) 2018 (1) ,(2), (3), (4)
Autorul fotografiilor: Serea Radu-Sorin
